Aseară, la ora 19.20, Spitalului orășenesc Gura Humorului a sesizat poliția despre faptul că la această unitate a fost adus, cu o ambulanță, Alexandru P., de 43 de ani, din judeţul Cluj, care prezenta un “traumatism al șoldului stâng”, produs în urma unei căzături la punctul de lucru unde își desfășura activitatea din orașul Gura Humorului, Cartier Voroneț.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că Alexandru P. este angajat al unei societăţi comerciale din Cluj Napoca, societate care are un punct de lucru în cartierul Voroneț al orașului Gura Humorului, unde execută lucrări de implementare a rețelei de canalizare.
În intervalul 17.30-18.00, la finalul lucrărilor, Alexandru P. a alunecat în șanțul săpat pentru introducerea țevilor de canalizare și, astfel, a suferit leziuni la nivelul piciorului stâng.
Acesta a fost transportat cu ambulanța la Secția Urgențe a Spitalului orășenesc Gura Humorului și apoi a fost transferat la UPU. Suceava, pentru continuarea investigațiilor medicale.
La fața locului nu s-a constatat surparea vreunui mal al șanțului, iar, în urma audierii martorilor oculari și a discuției telefonice purtată cu șeful de echipă, Alexandru R., s-a constatat că victima a alunecat în șanț datorită neatenției sale.
Șeful de echipă a relatat, telefonic, că a sesizat evenimentul compartimentului de protecție a muncii și conducerii societății, care vor sesiza ulterior I.T.M., în vederea efectuării procedurilor legale.
În funcție de rezultatul înaintat de inspectorii I.T.M. se va dispune procedural.
Leave a Reply