Campioana României, Steaua Bucureşti, va întâlni echipa poloneză Legia Varşovia, în play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon.
Steaua va juca primul meci pe teren propriu la 20/21 august, iar returul la 27/28 august la Varşovia.
Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a fost cap de serie la tragerea la sorţi efectuată de oficialii UEFA Gianni Infantino şi Giorgio Marchetti.
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, vineri, că şi-ar fi dorit un alt adversar în play-off-ul Ligii Campionilor decât Legia Varşovia, el precizând că oficialii FRF se vor putea ocupa de schimbarea gazonului doar după meciul tur, programat la 20/21 august pe Arena Naţională.
“Mi-aş fi dorit să jucăm primul meci în deplasare, dar echipa mai valoroasă merge mai departe. Am văzut toate echipele cu care puteam să picăm. Este o echipă destul de bine organizată, dar fără jucători care să poată să rezolve meciul, foarte tehnici şi de mare valoare. Poate vom reuşi să luăm o opţiune la meciul tur. Ne-am fi bucurat să picăm cu un alt adversar, dar nu se ştie niciodată. Suporterii Legiei sunt cei mai fanatici din Europa. Nu cred că va exista vreun jucător care să nu-şi dorească să evolueze pe un stadion plin, pe arena Legiei”, a spus Stoica, la DigiSport.
Mihai Stoica exclude posibilitatea ca Steaua să nu dispute meciul tur pe Arena Naţională, după ce preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat că suprafaţa de joc va fi schimbată după amicalul dintre România şi Slovacia, din 14 august. “Cei de la federaţie ce au de gând să facă cu gazonul, o vor face după meciul nostru din play-off. Acum gazonul arată rău, dar nu este execrabil”, a completat Stoica.
Leave a Reply