full screen background image

Femeie din Marginea ameninţată cu cuţitul de către propriul frate

cutit     Ieri, în jurul orei 13.45, Maria B., din comuna Marginea, a sesizat poliția, prin “S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că fratele său, Gheorghe B., de 58 de ani, localnic, a amenințat-o cu un cuțit.

Polițiștii, deplasați operativ la fața locului, l-au identificat pe agresor pe drumul comunal denumit “La Cărămidărie”, iar, în urma controlului corporal efectuat asupra acestuia, a fost găsit un cuțit din metal, cu lungimea de 22,5 cm, ce a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii  infracțiunilor de port fără drept al cuțitului și amenințare, urmând să se dispună procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar