Autorităţile române şi misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) au ajuns la un acord la nivel tehnic în privinţa noului program de tip preventiv, care va fi pe o perioadă de 24 luni, a declarat miercuri, la BNR, şeful Misiunii FMI, Andrea Schaechter.
Asistenţa financiară va fi de patru miliarde euro, acordată în mod egal de FMI şi CE, a precizat Schaechter. Noul acord stand-by de tip preventiv trebuie aprobat de board-ul FMI la reuniunea din toamna acestui an.
“CE, FMI şi BM au purtat discuţii cu autorităţile române, care au solicitat ca programul să fie unul pe doi ani. Autorităţile române îşi propun să trateze acest acord ca unul preventiv, nu vor să tragă din resursele financiare. Accesul propus ar fi în total de patru miliarde euro, sumă împărţită egal de CE şi FMI. La nivel tehnic, am ajuns la un acord, dar acordul stand-by trebuie să fie aprobat de boardul FMI, reuniune programată în cursul toamnei”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România, la finalul misiunii FMI privind discuţiile în legătură cu noul acord de împrumut.
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marţi seară, la Realitatea TV, că România ar trebui, practic, ca din noiembrie să fie într-un nou acord cu partenerii internaţionali.
“Fondul Monetar Internaţional va comunica miercuri în board mecanismul de aprobare a noului acord. Comisia Europeană va comunica acest lucru ulterior. În mod normal, boardul FMI şi Consiliul miniştrilor de Finanţe Europeni (Ecofin) ar trebui să aibă loc până la mijlocul lunii octombrie şi din noiembrie România să fie, practic, în acord cu partenerii internaţionali. Acestea sunt detalii care la acest moment mai rămân de pus la punct”, a explicat Liviu Voinea.
Leave a Reply