full screen background image

Drum judeţean blocat de cîţiva săteni, la Adâncata

drum adancata     I.P.J. Suceava a fost ieri sesizat, prin “S.N.U.A.U.112”, de Ovidiu H., de 39 de ani, din municipiul Dorohoi, despre faptul că, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 208B, din direcția Hânțești către Siminicea, drumul a fost blocat de un grup de persoane, care i-au împiedicat deplasarea și i-au distrus geamul din partea dreaptă al autoutilitarei.

La faţa locului s-au deplasat operativ polițiștii Secției 8 Poliției Rurală Adâncata, stabilind următoarele:

Pe DJ208 B, la ieșirea din satul Hânțești, spre comuna Siminicea, au fost identificate staționând două autoutilitare, aparținând unei societăți comerciale, una dintre acestea fiind încărcată cu balast, iar drumul era blocat de un grup de circa 7 persoane din localitate.

Din discuțiile purtate cu aceștia a rezultat faptul că au blocat drumul public întrucât, în urma deplasării autoutilitarelor încărcate cu balast, au fost afectate locuințele situate în vecinătatea DJ 208B, respectiv s-au produs crăpături la nivelul pereților.

Două din persoanele prezente la fața locului, legitimate ca fiind Ilie N., de 34 de de ani și Mihai N., de 31 de ani, ambii din localitate, au precizat că au fost victimele unui eveniment rutier, constând în aceea că șoferul care conducea o autoutilitară, identificat în persoana lui Ovidiu H., i-a acroșat cu bara din față a autobasculantei, întrucât refuzau să părăsească partea carosabilă.

Cele două persoane nu prezentau leziuni vizibile și au refuzat să se deplaseze la spital pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, autoutilitara prezenta geamul dreapta față spart, conducătorul auto declarând că una din persoanele prezente la fața locului, respectiv Florin N., a încercat să intre în cabina autobasculantei și, întrucât nu a reușit acest lucru, a izbit cu putere ușa autoutilitarei, distrugând geamul.

Conducătorii celor două autoutilitare au fost testați cu aparatul etilotest, rezultat fiind negativ, iar Ovidiu H. a fost condus la Spitalul județean pentru recoltarea probelor de sânge.

Totodată, au fost testate cu aparatul etilotest și victimele evenimentului rutier, Ilie N. prezentând o alcoolemie de 1,37 g/l alcool pur în aerul  expirat, iar Mihai N. 1,48 g/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului s-au deplasat și primarul comunei, iar, în urma discuțiilor, DJ208B a fost deblocat, urmând ca administrația locală să dispună montarea indicatoarelor de restricție.

În cauză au fost solicitați și reprezentanții Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava, care au constatat că autoutilitara ce transporta balast depășea masa totală maximă admisă cu 15 tone pe sectorul de drum, aceștia urmând să aplice sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.

De asemenea, întrucât la controlul efectuat operatorul de transport nu a prezentat tichetul de cântar pentru o autoutilitară, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 1.000 de lei, conform H.G. nr.1373/2008.

În cauză s-a întocmit dosar penal față de Ovidiu H., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, și față de Florin N., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar