full screen background image

I-a spart capul unui tânăr şi l-a lăsat în drum, la Măneuţi

upu     Ieri noapte, în jurul orei 21.43, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin “S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că pe DC Măneuţi, în faţa porţii unei locuinţe, se află o persoană care sângerează la nivelul capului.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că C. Iosif, de 25 de ani, din comuna Frătăuţii Vechi, în timp ce se deplasa prin faţa unui imobil din localitate, a fost acostat de L. Daniel, de 29 de ani, din localitate, care a oprit și a coborât dintr-un autovehicul și care,  fără nici un motiv, l-a lovit în zona capului.

În urma agresiunii, victima C. Iosif a căzut pe carosabil, iar agresorul s-a urcat în autoturism şi a plecat.

La faţa locului a sosit o ambulanță care a transportat victima la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost examinată, necesitând pentru vindecare 7 – 10 zile de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

comments

comments




Leave a Reply

avatar