Mireille Mathieu, una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, va cânta pentru prima dată la Bucureşti, pe 24 martie 2014, la Sala Palatului.
Mireille Mathieu va veni la Bucureşti alături de cei 26 de instrumentişti ai orchestrei sale. Audienţa va beneficia de experienţa unui spectacol grandios, două ore excepţionale de muzică live presărate cu melodiile de succes lansate pe parcursul carierei sale precum: “Mon Credo”, “C’est Ton Nom”, “Acropolis adieu”, “Ne me quitte pas”, “Santa Maria” şi “Tous les enfants chantent avec moi”.
Activitatea artistică a faimoasei Mireille Mathieu este impresionantă, aceasta lansând pe parcursul celor 48 de ani nu mai puţin de 40 de albume şi a vândut peste 180 de milioane de copii în întreaga lume.
A susţinut concerte pe tot globul fiind ovaţionată la scenă deschisă de milioane de spectatori, a înregistrat 1.200 de melodii în 11 limbi străine şi a colaborat cu mari nume ale cântecului francez şi internaţional: Charles Aznavour, Paul Anka, Placido Domingo, Julio Iglesias, Tom Jones şi mulţi alţii.
Leave a Reply