full screen background image

Prime de Crăciun de 70.000 de euro, câştigate în instanţă

ciocan_judecator     Tribunalul Constanţa a decis ca Oil Terminal (OIL) să plătească 303.000 de lei (68.000 de euro), suma reprezentând ajutor de Crăciun aferent anului 2011 pentru aproape 300 de angajaţi ai companiei, decizia instanţei putând fi contestată cu recurs, potrivit Mediafax.

Tribunalul Constanţa a decis ca Oil Terminal (OIL) să plătească 303.000 de lei (68.000 de euro), suma reprezentând ajutor de Crăciun aferent anului 2011 pentru aproape 300 de angajaţi ai companiei, decizia instanţei putând fi contestată cu recurs.

“Tribunalul Constanţa, prin hotărârea pronunţată în data de 17.07.2013 (vineri – n.r.), a admis acţiunea formulată de către reclamanţi prin Sindicatul Oil Terminal, în contradictoriu cu pârâta Oil Terminal, în sensul că «obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant ajutorul de Crăciun în cuatum de 1.060 lei aferent anului 2011». De asemenea, obligă pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Reamintim că, prin cererea de chemare în judecată, membrii

Sindicatului Oil Terminal solicită plata ajutorului de Crăciun în cuantum de 1.060 lei aferent anului 2011, conform art.120 din Contractul Colectiv de Muncă al societăţii”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Tribunalului Constanţa, sindicatul a chemat în instanţă Oil Terminal în numele a 286 de angajaţi.

La finele anului 2011, compania avea aproape 1.200 de angajaţi, iar în cursul anului 2012 numărul a scăzut la aproape 1.100 de salariaţi.

Compania este specializată în prestarea de servicii privind primirea, depozitarea şi expedierea petrolului şi a păcurii, precum şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Oil Terminal a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de aproape 23,6 milioane lei, în scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pierderile au urcat la 2 milioane lei, de la de la 1,1 milioane lei în primele trei luni din 2012.

Statul controlează, prin Ministerul Economiei, 59,62% din capitalul companiei. Fondul Proprietatea are 8,45% din titluri, fondul de investiţii Broadhurst Investments deţine 7,63%, iar diferenţa aparţine mai multor acţionari.

În prima oră a şedinţei bursiere de marţi acţiunile OIL Terminal au stagnat la 0,13 lei, cotaţie la care capitalizarea companiei este de 75,7 milioane lei (17,1 milioane de euro).

comments

comments




Leave a Reply

avatar