full screen background image

Au spart geamurile fiindcă n-au primit băutură pe datorie

geam-spart 2     Poliţia Comunală Şcheia a fost sesizată de L. Elisabeta, de 52 de ani, din localitate, despre faptul că un grup de tineri provoacă distrugeri la  magazinul proprietate aflat la parterul locuinței sale.

La faţa locului s-a stabilit că, pe 14 iulie, la ora 22:15, magazinul fiind închis, au venit trei persoane ce au fost recunoscute de către reclamantă ca fiind F. Vasile, de 21 de ani, F. Ionuţ, de 19 ani și M. Vasile, de 29 de ani, care au strigat la poartă, solicitând băuturi alcoolice pe datorie.

Fiind refuzați, după plecarea acesteia, cele trei persoane au spart două ochiuri de geam și au rupt mânerul la sistemul de închidere la ușa de acces în magazin, după care au plecat.

Aceștia nu au pătruns în magazin și nu au sustras bunuri sau alte valori.

Partea vătămată nu s-a putut pronunța cu privire la valoarea prejudiciului cauzat, urmând ca ulterior să consulte un specialist care va stabili valoarea finală a prejudiciului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar