Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată, prin “S.N.U.A.U 112”, de B. Mihaela, din localitate, cu privire la faptul că A. Constantin, de 37 de ani, din oraşul Dorohoi, judeţul Botoşani, s-a accidentat, aflându-se la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuți.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că A.Constantin s-a accidentat în timp ce încerca să decupleze o stropitoare, în greutate de 2.700 de Kg, de un tractor, ambele aflându-se în curtea punctului de lucru al societăţii şi aparţinând acesteia.
În momentul în care a decuplat cele două utilaje, stropitoarea l-a prins pe A. Constantin între corpul acesteia şi anvelopa spate stânga a tractorului.
La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă care l-a transportat pe A. Constantin la Spitalul municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticat cu “contuzie toracică, plagă contuzie umăr stâng”, necesitând până în 10 zile îngrijiri medicale.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea obligaţiilor şi măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă.
Leave a Reply