full screen background image

Sindicaliştii din învăţământ vor redresarea sistemului

profesor     Federația Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” a trimis o scrisoare lui Victor Ponta,  prim-ministrul României, prin care solicită adoptarea, de urgenţă, a unor măsuri bazate pe o analiză reală şi corectă a problemelor din învăţământul preuniversitar, care să conducă la modificări de substanţă în funcţionarea acestui sistem.

Conform prof. Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, „zeci de cadre didactice decid anual să părăsească catedra în favoarea unei munci necalificate în agricultura altor ţări din Europa, iar absolvenţii de facultate refuză an de an posibilitatea de a ocupa un post în învăţământ. Totodată, există discipline care nu pot fi acoperite cu necesarul de profesori calificaţi, iar calitatea actului educaţional scade de la an la an”.

Sindicatele din Suceava şi din celelalte judeţe ale ţării, solicită Guvernului o lege care să impună o salarizare decentă şi să fie recunoscută şi apreciată competenţa reală a celor care practică cu respect profesia de dascăl.

Nistor mai precizează că sindicaliştii acuză practicile de fraudare de la bac sau evaluarea naţională, însă atrage atenţia asupra faptului că toate comentariile negative din media sunt direcţionate exclusiv asupra cadrelor didactice din comisiile de examene, nu şi asupra părinţilor care au dat mită.

La finalul scrisorii, reprezentanţii Federației Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” solicită ca situaţia învăţământului preuniversitar să fie luată în discuţie în structurile de dialog social existente la nivelul Guvernului şi al Ministerului Educaţiei, iar analiza să fie urmată de măsuri legislative şi financiare care să conducă la redresarea acestuia.

comments

comments




Leave a Reply

avatar