Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr.Vasile Astărăstoae, a subliniat joi că în prezent sunt discuţii cu privire la salarizarea medicilor.
“Criteriile care sunt în negocieri pentru salarizarea medicilor se referă la un venit care să fie garantat, care nu va putea fi diminuat, iar pentru a creşte calitatea actului medical să se introducă criterii suplimentare, cum ar fi spor de fidelitate, spor pentru perfecţionare, complexitatea cazurilor rezolvate sau alte criterii în aşa fel încât, pornind de la un venit de bază care nu trebuie să fie mai mic de 550 de euro, să se poată ajunge la 1.000 – 1.200 de euro”, a explicat preşedintele CMR, cu prilejul unei conferinţe de presă pe probleme de sănătate.
În ceea ce priveşte angajările din sănătate, preşedintele CMR a arătat că pentru acest lucru ar trebui ca spitalele să aibă fondurile necesare.
“În primul rând, trebuie să găseşti pe cine să angajezi, apoi trebuie ca spitalele să aibă fondurile necesare pentru plata salariilor”, a explicat prof. dr. Astărăstoae. În context, el a precizat că eventualele angajări nu vor acoperi nevoile reale din sănătate, câtă vreme finanţarea în sistem nu va creşte, iar autorităţile locale care au preluat spitalele nu vor finanţa şi ele salarizarea.
Referitor la calendarul mişcărilor de protest, Vasile Astărăstoae a spus că acesta va fi fixat în prima săptămână a lunii iulie cu toţi profesioniştii din sănătate şi că de la 15 iulie şi până la 1 septembrie vor fi adunări, conferinţe de presă.
El a mai afirmat că în septembrie vor fi organizate marşuri, pichetări, demonstraţii, iar în octombrie vor avea loc activităţile sindicale, urmând ca în noiembrie să se treacă “la demisia în bloc”.
“Presiunea de jos în sus este foarte mare, reproşurile sunt ‘de ce aşa târziu?’. Aşa târziu, pentru că am dat un interval destul de mare de timp pentru guvernanţi” a punctat preşedintele CMR.
Leave a Reply