full screen background image

Noul preşedinte al PRM va fi ales pe 27 iulie

Acatrinei 1210105     Noul preşedinte al Partidului România Mare va fi ales la Congresul formaţiunii, care va  avea loc pe 27 iulie, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Acatrinei, liderul organizaţiei judeţene Suceava a PRM.

Gheorghe Acatrinei, alături de preşedintele organizaţiei peremiste judeţene Neamţ, Dumitru Badea, a fost  unul dintre şefii de filiale care au stat la originea convocării Plenarei Consiliului Naţional al PRM din 15 iunie, în care au fost revocate organele centrale de conducere a partidului, iar preşedintelui Corneliu Vadim Tudor a fost „invalidat din funcţie”.

Acatrinei arată că decizia de invalidare, precum şi alegerea Comitetului Director şi Biroului Permanent au fost statutare, asupra acestora pronunţându-se 29 de filiale din ţară.

Ex-senatorul PRM de Suceava spune că Vadim Tudor a destituit, de la sine putere, în urma modificării statutului, mai mulţi  preşedinţi de organizaţii judeţene, printre care şi cel de la Suceava, însă, „Consiliul Naţional a hotărât revenirea la normal”. Gheorghe Acatrinei a precizat că, atât personal, cât şi Dumitru Badea, iniţiatorii ai „mişcării” nu îşi vor depune candidatura la funcţia de preşedinte al PRM, însă, probabil, vor face parte din organele centrale de conducere.

De asemenea, liderul judeţean sucevean al PRM, subliniază că, în cursa pentru funcţia de preşedinte poate să se înscrie şi actualul invalidat, Corneliu Vadim Tudor.

De la Suceava, la Congresul de la finele lunii iulie vor participa circa 150 de membri ai PRM, iar cu acest prilej va fi stabilit şi programul partidului, astfel încât acesta „să ajungă la guvernare”.

Începând cu 1 iulie, toate organizaţiei locale îşi vor „completa şi aduce la zi toate organele de conducere”.

Printre altele, Delegaţii la Plenara Consiliului Naţional din data de 15 iunie i-au reproşat preşedintelui Corneliu Vadim Tudor căderea PRM în preferinţele electoratului, de la 25% la 1%, precum  şi „eternele scuze”, conform cărora partidul a „fost furat de mafia politică, de serviciile secrete şi alte forţe oculte”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar