Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a declarat joi, în legătură cu intenţia Colegiului Medicilor de a declanşa grevă generală, că ministerul înţelege perfect nemulţumirile medicilor cu privire la salarii şi că se lucrează la o soluţie.
“Despre ce s-a anunţat astăzi, ca şi intenţie de a organiza grevă şi proteste din partea personalului medical, ministerul Sănătăţii înţelege nemulţumirile personalului medical. Cu toţii recunoaştem că există o problemă reală din acest punct de vedere, dar, în ultima perioadă, au existat discuţii continue între minister şi Colegiul Medicilor”, a declarat joi dr. Raed Arafat.
Secretarul de stat a ţinut să sublinieze, tot legat de protestele ce ar putea fi declanşate de către medici, că lucrul cel mai important este acela ca acţiunile “să nu se răsfrângă asupra pacienţilor”.
Raed Arafat a adăugat că, în prezent, se lucrează, în colaborare cu profesioniştii din domeniu, la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice, necesare tocmai pentru a permite personalului din Sănătate să obţină venituri mai mari.
Declaraţiile lui Raed Arafat vin în contextul în care medicii, dar şi restul personalului din sistemul sanitar, ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din Sănătate în România, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, potrivit Mediafax.
Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.
Personalul din Sănătate se plânge şi de condiţiile de lucru, dar şi de modul în care este tratat de către autorităţi şi chiar de către unii pacienţi.
“Este o adevărată prigoană a cadrelor medicale, de aceea trebuie să luptăm pentru recăpătarea respectului cadrelor medico-sanitare. Mesajul comun este unul foarte clar: ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim umiliţi, batjocoriţi, nu mai suportăm să se încalce demnitatea noastră. Vrem tratament normal, nu preferenţial”, a explicat Vasile Astărăstoae.
Leave a Reply