full screen background image

Campanie de informare a fermierilor în legătură cu calitatea laptelui crud

lapte crud     Direcţia Sanitară Veterinară derulează, în această lună, o campanie de  informare a fermierilor în legătură cu calitatea laptelui crud impusă de Uniunea Europeană.

Conform prevederilor europene, România beneficiază de o perioadă de tranziţie pentru îmbunătăţirea calităţii laptelui crud până la sfârşitul acestui an.

Din 2014 urmează să fie interzisă livrarea laptelui care nu respectă numărul de germeni şi de celule somatice.

Medicii veterinari derulează, până pe 30 iunie, întâlniri cu producătorii, colectorii şi procesatorii de lapte, la care sunt chemaţi să-şi dea concursul reprezentanţii Primăriilor prin distribuirea de materiale informative în magazine, dispensare, sedii de Poliţie, în târguri şi pieţe şi chiar în biserici.

Informaţiile se referă, în special, la căile de contaminare a laptelui, regulile de igienă a mulsului, identificarea şi eliminarea din consum a laptelui provenìt de la anìmale bolnave sau aflate sub tratament şi răcirea  şi depozitarea corespunzătoare a laptelui după muls.

comments

comments




Leave a Reply

avatar