Laboratorul zonal de restaurare al Muzeului Bucovinei Suceava, unul dintre cele mai importante din ţară şi unic prin secţiile de textile şi lemn arheologic, se află într-un proces de reabilitare, modernizare şi dotare, investiţie în valoare de aproximativ şase milioane de lei, finanţată din bani guvernamentali.
Directorul muzeului, Emil Constantin Ursu, a declarat că banii, obţinuţi din două surse, respectiv Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, vor fi utilizaţi pentru realizarea unei noi construcţii, pe vechiul amplasament al laboratorului, în formă de „U”, cu un etaj din sticlă, pentru a oferi lumina naturală necesară lucrărilor supuse restaurării patrimoniale.
Pe lângă atelierele de restaurare ceramică, lemn, metale, pictură, textile şi investigaţii fizico-chimice vor mai funcţiona ateliere pentru restaurare carte, documente şi pergament, legătorie şi restaurare piele, precum şi laboratoare de investigaţii biologice pentru vastul patrimoniu de lemn şi textile.
Laboratorul zonal de restaurare, situat în centrul municipiului Suceava, va dispune de o suprafaţă totală de 1.561 metri pătraţi, de aproximativ cinci ori mai mare decât cea veche.
Din imobilul în care a funcţionat până în prezent laboratorul este păstrată numai faţada, având în vedere că această clădire, datată din secolul al XIX-lea, face parte din rezervaţia de arhitectură a urbei, fiind răscumpărată de statul român de la proprietarii evrei în anul 1927, iar din 1986 găzduieşte atelierele Laboratorului zonal de restaurare înfiinţat din anul 1975.
„Va fi un laborator etalon, o să avem cel mai modern şi mai bine dotat laborator de restaurare din ţară”, a spus Ursu.
Leave a Reply