full screen background image

Prefectul vrea repararea şi marcarea drumurilor naţionale

Sinescu     Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a solicitat conducerilor Secţiilor de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc şi Suceva să urgenteze lucrările de reparare şi marcare a drumurilor.

Cererea a fost făcută în cadrul şedinţei de vineri a Colegiului Prefectural.

Florin Sinescu a declarat că le-a mai solicitat drumarilor să respecte normele tehnice de reparare a drumurilor.

„Nu este normal să se decapeze kilometri întregi de drumuri, iar asfaltările să se facă după câteva zile. Tocmai din acest motiv le-am cerut să decapeze asfaltul doar pe suprafeţe pe care ştiu că le pot acoperi în cel mai scurt timp”, a spus Sinescu.

Şefii de la Drumuri Naţionale şi Suceava au declarat că în acest moment în Suceava nu mai există drumuri decapate şi că toate lucrările sunt în grafic.

De săptămâna viitoare, în funcţie de condiţiile meteo, vor începe lucrările şi pe drumul care duce spre Putna.

comments

comments




Leave a Reply

avatar