full screen background image

România se opune înarmării rebelilor din Siria

titus corlatean 2     România, alături de majoritatea statelor membre UE, a fost pentru prelungirea embargoului privind livrările de arme pentru Siria, pentru a se evita riscul unei escaladări de natură militară, dar compromisul acceptat în final va permite prelungirea celei mai mari părţi a sancţiunilor, în contextul angajamentului statelor interesate de a nu exporta imediat arme către opoziţia siriană, a declarat marţi, la Bruxelles, ministrul român de externe Titus Corlăţean, a doua zi după reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAE) al UE, care a avut ca principal punct al agendei sancţiunile contra Siriei, notează Agerpres.

“A fost o discuţie extrem de complexă, în care poziţia unei majorităţi a statelor membre, inclusiv România, a fost în favoarea prelungirii embargoului armelor în ceea ce priveşte Siria, pentru a continua să susţinem procesul politic şi pentru a evita riscul unei escaladări de natură militară. Din păcate n-am reuşit să întrunim consensul pentru a prelungi acest sistem de sancţiuni după 1 iunie, atunci când expiră, astfel încât a trebuit să lucrăm pentru a obţine o poziţie europeană comună în jurul elementelor care puteau fi reunite”, a declarat şeful diplomaţiei române după o întrevedere cu omologul său belgian, Didier Reynders.

El a precizat că România a fost extrem de activă, alături de alte state membre, în scopul identificării unei soluţii care să permită evitarea expirării întregului sistem de sancţiuni la 1 iunie. “Decizia statelor membre la final a fost de a continua partea principală a sistemului de sancţiuni în domeniul economice, bancar, financiar, de a încuraja şi a lua notă de angajamentul statelor care eventual ar fi interesate să exporte armament opoziţiei siriene să nu o facă în această perioadă, cel puţin o perioadă de timp, pentru a da şanse acestei iniţiative americano-ruse pentru o nouă conferinţă la Geneva, la care să participe toate părţile interesate”, a adăugat Titus Corlăţean.

Ministrul român a subliniat că eventualele exporturi de arme către opoziţia siriană trebuie “să respecte anumite reguli clare stabilite la nivel european, codul de conduită în materie de export de armament, să aibă o destinaţie foarte clară – nu elementele radicale, fundamentaliste, jihadiste, islamice, care sunt din păcate tot mai prezente în Siria – să aibă ca destinaţie protecţia civililor, pentru că în acest moment în Siria există o dramă umanitară scăpată de sub control”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar