full screen background image

Nu avem un proiect de regionalizare finalizat

liviu dragnea     “Nu avem un proiect de regionalizare finalizat, dar propunerile dumneavoastră vor putea contribui la crearea unui sistem administrativ mai bun decât ceea ce avem în prezent”, a declarat, joi, la Iaşi, viceprim-ministrul Liviu Dragnea în deschiderea primei dezbateri organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) la nivel local cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare.

‘Procesul firesc al proiectului final al regionalizării şi descentralizării administrativ teritoriale este rezultatul unei analize profunde, în care sunt, pe de o parte, academicieni, universitari, specialişti, pe de altă parte, dezbaterea publică lărgită, în care sunt expuse toate ideile şi proiectele profunde bune care să ne facă să administrăm o ţară echilibrată. (…) Proiectul se construieşte acum’, a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, la începutul dezbaterii privind procesul de regionalizare-descentralizare.

El a menţionat totodată că ‘o zonă slab dezvoltată nu poate decât să determine un trai mai puţin bun pentru cetăţeni’, motiv pentru care trebuie găsite soluţii administrative pentru ca astfel să nu mai fie regiuni sărace cum sunt în prezent.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea se află la Iaşi pentru a lua parte la prima dezbatere organizată de MDRAP la nivel local cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare.

La evenimentul care are loc în Aula Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi au venit reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), ai administraţiei publice locale din regiunea de dezvoltare Nord-Est, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti.

Alături de vicepremierul Liviu Dragnea, în deschiderea evenimentului au fost invitaţi să ia cuvântul primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Mihai Adomniţei.

Din partea grupului de lucru academic al CONREG, participă prof. univ. dr. Marius Pieleanu, care va fi şi moderatorul dezbaterii, prof. univ. dr. Ioan Ianoş şi dr. Mihail Dan Jurcan

comments

comments




Leave a Reply

avatar