full screen background image

Hoţi prinşi după 2 zile de cercetări

hotiprinsi     În continuarea cercetărilor efectuate de Poliţia municipiului Suceava, privind furtul comis de autori necunoscuți în luna mai a.c. și reclamat de socrul părții vătămate, G. Gheorghe, de 61 de ani, din comuna Grănicești, la 20.05.2013, în urma măsurilor întreprinse de polițiști au fost identificaţi autorii ca fiind C. M. de  17 ani, Ţ. Alexandru de 20 ani, M. Ioan de  19 ani, L. Eduard de 18 ani şi N. Alexandru, de 18 ani, toţi din municipiul Suceava.

Suspecţii au fost audiaţi, recunoscând comiterea în formă continuată a furtului, în sensul că, în perioada 03-10.05.2013, respectiv în patru nopţi diferite, în baza unei înţelegeri prealabile, profitând de faptul că imobilul nu era locuit, au pătruns în interior prin dislocarea unui geam şi au sustras mai multe bunuri (un generator electric, 2 biciclete și materiale de construcție, etc.), pe care ulterior le-au vândut contra sumei de  1.200 lei, bani pe care i-au cheltuit.

Bunurile sustrase  au fost recuperate în totalitate şi restituite reclamantului.

Cei 5 suspecți au fost reținuți pentru 24 ore fiind introduși în arestul I.P.J. Suceava, iar la 23.05.2013, urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor 5 suspecți.

comments

comments




Leave a Reply

avatar