Statuia domnitorului Petru Muşat ar putea fi repusă oricând pe esplanada modernizată din centrul Sucevei, o decizie în acest sens revenind în exclusivitate Primăriei.
Aceasta este opinia directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, care declară că monumentul confecţionat din bronz se află de doi ani în laboratorul de restaurare al instituţiei, situat lîngă Cimitirul Pacea.
El spune că nu ştie motivele pentru care statuia nu a fost reaşezată pe fostul amplasament, mai ales că a existat „un curent favorabil al societăţii civile”: “Noi am găzduit-o la laboratorul de la Muzeul Satului, pentru că nu se găsea, atunci, un alt loc. Când Primăria a început lucrările la zona centrală, a făcut mare tam-tam, a promis că o reaşează lângă Casa de Cultură… Statuia este într-o stare foarte bună. Nu poţi s-o readuci la strălucirea bronzului, pentru că ea are patina nobilă a timpului, şi e recomandat să rămână aşa.”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, declara săptămâna trecută că statuia lui va fi repusă în centrul oraşului, aproximativ pe acelaşi amplasament. Totuşi, el nu a avansat o dată clară, spunând doar că acest lucru se va petrece „în această primăvară”: “Statuia e la Muzeul Satului pentru recondiţionare. O vom lua de acolo şi va fi amplasată în zona centrală. Nu ştiu dacă chiar pe vechiul amplasament, o fi cu doi metri mai la stânga, sau mai la dreapta… Oricum, cu siguranţă o vom amplasa în această primăvară”.
Leave a Reply