full screen background image

Ministerul Muncii a propus majorarea venitului minim garantat

ministerul muncii     Ministerul Muncii a iniţiat proiectul de Ordonanţă a Guvernului prin care se propune majorarea venitului minim garantat în două etape, cu 8,5%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013, şi cu 4,5%, din ianuarie anul viitor.

Proiectul aflat în dezbatere publică prevede majorarea limitei de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei – de la 370 lei/membru de familie la 530 lei, cu menţinerea a două intervale de venituri de la zero la 200 lei/persoană şi de la 201 lei/persoană la 530 lei, precum şi a cuantumului alocaţiei cu 30%, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2013.

Pentru persoanele sau familiile cu drepturi de ajutor social stabilite anterior lunii iulie 2013, respectiv decembrie 2013, au fost prevăzute măsuri tranzitorii constând în acordarea diferenţei dintre nivelul stabilit anterior şi noul nivel al venitului minim garantat.

Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă s-a propus modificarea Legii nr. 416/2001 şi a Legii nr. 277/2010, pentru ‘acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de creşterile prognozate de preţuri la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale’, precizează un comunicat al Ministerului Muncii, remis AGERPRES.

Potrivit celor mai recente date statistice ale Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), la sfârşitul lunii februarie, 218.833 persoane beneficiau de venitul minim garantat, suma totală plătită fiind de circa 42 milioane lei, ceea ce corespunde unei medii de 191,76 lei/persoană. Tot în februarie, ANPIS a mai plătit peste 1,54 milioane lei reprezentând restanţe sau corecţii referitoare la venitul minim garantat.

Primul-ministru Victor Ponta a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, după o întâlnire cu cu preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, că Guvernul vrea să majoreze ajutoarele sociale de la 1 iulie pentru a compensa creşterea preţurilor la energie, urmând ca alocaţia pentru susţinerea familiei să se majoreze, în medie, cu 30%.

Tariful reglementat pentru energia electrică a crescut cu 6% de la 1 ianuarie 2013, urmând ca, de la 1 iulie, să mai aibă loc o majorare cu 2%, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

De asemenea, la factura finală se va adăuga o creştere de 8% reprezentând energia verde, cea ce va însemna doi lei în plus la factură, lunar.

În ceea ce priveşte preţul pentru gaze naturale, pentru consumatorii casnici prima majorare va fi realizată la 1 iulie 2013, când preţul reglementat va creşte cu 8%, iar cea de-a doua la 1 octombrie când acesta va urca cu două procente.

comments

comments




Leave a Reply

avatar