Judecătorii de la Înalta Curte voiau să-l audieze astăzi pe Voicu însă el nu s-a prezentat. Avocaţii săi spun că fostului senator i s-a făcut rău luni dimineaţă. La termenele precedente Voicu a avut de fiecare dată probleme medicale şi chiar a fost luat cu ambulanţa din sala de judecată.
Pe 1 iunie 2012, Cătălin Voicu a fost condamnat de un complet de trei judecători de la instanţa supremă la două pedepse pentru trafic de influenţă, respectiv la patru şi cinci ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare.
Voicu ar urma să execute pedeapsa cea mai mare, de cinci ani, din care judecătorii au scăzut perioada în care a stat în arest preventiv, din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.
Leave a Reply