Cântăreţul britanic Elton John, aflat într-un turneu în Brazilia, a închiriat la hotelul în care s-a cazat o cameră suplimentară, doar pentru colecţia sa de ochelari.
Starul britanic este celebru pentru excentricitatea şi varietatea ochelarilor pe care îi poartă.
Cântăreţul a mai cerut ca temperatura din acea cameră să fie menţinută tot timpul la valoarea de 16 grade Celsius, iar apartamentul să fie decorat cu flori.
Se pare că artistul a cerut ca dressingul să îi fie decorat cu recipiente înalte de doi metri în care să fie plasaţi palmieri, iar în apartament să se afle şapte vaze cu flori, din care cinci să conţină 16 trandafiri roşii şi două să conţină 16 trandafiri albi.
Nu este pentru prima dată când artistul britanic în vârstă de 65 de ani, al cărui nume real este Reg Dwight, a avut o serie de solicitări originale pentru organizatorii concertelor sale.
Leave a Reply