full screen background image

Formaţia Proconsul a fost implicată astăzi într-un accident rutier

PROCONSULMembrii trupei s-au răsturnat cu maşina în apropiere de Fălticeni. Accidentul a avut loc pe Drumul European 85, în localitatea Roşiori. Din cauza vitezei, autoturismul a derapat şi a intrat într-un şanţ. Niciuna dintre cele şapte persoane aflate în maşină nu a suferit răni grave.

Toţi pasagerii sunt membri ai trupei Proconsul şi veneau spre Suceava, unde în acestă seara au programat un concert.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Suceava, Ionut Epureanu, a declarat pentru VIVA FM că “în jurul orei 12.00, pe DN2, între localităţile Roşiori şi Vadu Moldovei, un vehicol în care se aflau 7 persoane a intrat în derapaj într-o curbă foarte periculoasă, s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului, au rezultat doar pagube materiale. Maşina era echipată cu anvelope de iarnă. Poliţiştii sunt la faţa locului şi cercetează circumstanţele care au dus la producerea accidentului rutier”.

 

Reprezentanţii pub-ului Padrino au declarat pentru VIVA FM că trupa Proconsul va susţine concertul în acesta seara de la ora 22, aşa cum era programat.

Bogdan Marian, cunoscut sub numele de Bodo, a mai fost implicat într-un accident rutier uşor în anul 2010, la Constanţa, iar permisul i-a fost suspendat atunci pentru 60 de zile. El a pătruns într-o intersecţie fără să se asigure şi a acroşat un alt autoturism.

comments

comments




Leave a Reply

avatar