Consilierii locali suceveni ai PNL sunt îndemnaţi de către şeful lor de partid să nu avizeze favorabil mărirea taxelor şi impozitelor locale.
Preşedintele filialei judeţene a PNL Suceava, Alexandru Băişanu a declarat în cadrul conferinţei de presă de joi, 13 decembrie:
“Vom face rapid o şedinţă a Biroului Politic Municipal şi vom supune la vot dacă în urma raportului, pe care consilierii noştri PNL îl aduc, dacă vom vota sau nu. Propunerea mea este să nu . Am avut discuţii telefonice, pe acestă temă, când am văzut presa naţională, discutând despre lucruri pe care nu le-a inventat nimeni în ultimele 24 de ore. Ele există la nivel legislativ şi toţi cei cu care am vorbit, nu vor susţine acestă majoare a impozitelor şi taxelor. Mai mult, eu în campania electorală atât pentru primărie cât şi pentru parlamentare am susţinut micşorarea taxelor şi impozitelor de orice fel pentru populaţie cât şi pentru agenţii economici în Suceava“.
Actualizarea taxelor şi impozitelor este prevăzută în codul de procedură fisclă, iar modificarea lor va fi făcută de către consilierii locali.
Primarul Ion Lungu a anunţat ieri că nu va creşte taxele şi impozitele în anul 2013. Cuantumul taxelor şi impozitelor locale va fi discutat în şedinţa de Consiliu Local de miercuri, 19 decembrie.
Leave a Reply