full screen background image

România pe locul 3 în Europa la rata deceselor postoperatorii neexplicate

     România figurează pe locul al treilea, după Letonia şi Polonia, printre ţările europene cu cea mai ridicată rată a deceselor postoperatorii neexplicate în rândul pacienţilor care au suferit intervenţii chirurgicale necardiace.

La polul opus se află Islanda, cu numai 1,2%, în timp ce în Marea Britanie, spre exemplu, această rată este de 3,6%.

Cifrele au luat în calcul ajustări pentru variabile precum urgenţa şi complexitatea intervenţiei chirurgicale, dacă pacienţii erau fumători sau aveau alte afecţiuni, de pildă diabet, toate acestea putând afecta rezultatul unei operaţii.

Studiul a fost realizat de Societatea Europeană de Anestezie şi de Societatea Europeană de Terapie Intensivă.

Niciun sistem de sănătate din Europa nu îşi poate permite să transfere toţi pacienţii operaţi la terapie intensivă, aşa cum este cazul celor care au suferit intervenţii chirurgicale pe cord sau pe creier, mai spun autorii studiului. (AGERPRES)

comments

comments