full screen background image
Bacalaureat elev

Elev eliminat de la BAC pentru fraudă

Un elev a fost eliminat din examenul de Bacalaureat pentru că a încercat să copie la proba scrisă la Limba și Literatura română.  Acesta susținea teza la centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani și a pierdut, astfel, dreptul de a participa la examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.

Elevii au fost instruiți referitor la faptul că sunt interzise în sala de examen telefoanele mobile, căștile audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care să permită conectarea la internet, iar încălcarea acestor reguli clare este sancționată foarte aspru.

Potivit IȘJ, la nivelul județului Botoșani 2609 elevi, din 2758 de elevi înscriși au susținut, luni, proba scrisă la limba română din cadrul examenului național de bacalaureat.

Au absentat la proba de limba și literatura română 39 de elevi. Dintre elevii înscriși la bacalaureat, 200 de candidați sunt absolvenți din serii anterioare, în timp ce 2558 sunt absolvenți ai anului școlar 2021-2022.
Marți elevii vor susține proba scrisă obligatorie a profilului (matematică/istorie), iar miercuri proba la alegere. Elevii care au urmat cursurile filierei bilingv-francofone, susțin joi proba scrisă la disciplina non-lingvistică.

elev

Vă recomandăm să citiți și:

Bacalaureat 2022 “de nivel mediu”, ratat de zeci de mii de elevi

comments

comments