full screen background image

Doza de Educație

23 septembrie – Fotografii

Deși a început școala, sau poate tocmai pentru că a început, e timp și de a învăța altfel. Cu părinții sau prietenii, cu profesorii și colegii. Să înveți...

22 septembrie – Teme… pe măsură

Vorbeam foarte de curând despre temele pentru acasă. Acelea ce i-au făcut pe cei din Ministerul Educației să le reamintească profesorilor că trebuie formulate...

21 septembrie – Temă cu dureri de cap

Cum a reînceput școala, au reînceput durerile de cap, pentru unii. Iar cauza în această problemă este, de cele mai multe ori, aceeași: temele pentru acasă. Dacă...

20 septembrie – Strategii

E marți și cei mai superstițioși dintre noi se așteaptă să se lovească de cele trei ceasuri rele. Și ce-ar putea să ne aducă? Ținând cont de prioritățile...

19 septembrie – Etichete

Pentru că suntem în sezonul etichetelor, a acelora aplicate pe copertele caietelor, manualelor și altor rechizite școlare, îmi ziceam că bine ar fi să-l putem...

16 septembrie – La plimbare, fără lesă

Nu știu cum e în cazul domniilor voastre, dar eu sunt fericită că toamna aceasta a fost, și încă mai este, generoasă cu noi. Vremea blândă ne permite plimbări...

15 septembrie – Pun pariu că putem!

A început un nou an școlar. Iar gândurile ne sunt amestecate. Unii se întreabă cum va fi. Alții nu-și pun întrebări. Pentru că au deja răspunsul. “Va fi...

14 septembrie – Septembrie… luna florilor

E septembrie. Luna florilor. Nu a celor alintate de pe câmpii, cum spune cântecul. Căci nu e primăvară. Ci a celor așezate cu măiestrie în buchete. Buchete mai...

13 septembrie – Despre emoții, cu diplomație

Nu știu cum sunteți voi, dar mie îmi place prima zi de școală! Din multe motive. Dar unul dintre cele mai importante este că, în această zi, în curtea școlii...

12 septembrie – Cum arată curtea școlii

De curând, un prieten mi-a trimis un fotoreportaj cu imagini suprinse de James Mollison, un fotograf preocupat de a suprinde diferențe și asemănări în spațiul...