full screen background image

, , , , , , , , ,

Proiectul “Coregrafii sociale”, cu dansatori din 5 ţări, la USV

În data de 4 septembrie 2017, va începe activitatea de creație și repetiție în cadrul proiectului “Coregrafii sociale” la Universitatea Suceava. O...

Iași: Peste 500 de invenții din 30 de țări la Euroinvent 2017

Peste 500 de cercetători și inventatori din țară și străinătate sunt așteptați să participe, de joi și până sâmbătă, la salonul de invenții EUROINVENT...

Peste 100 de țări lansează negocieri inedite pentru interzicerea armelor nucleare

Peste 100 de țări lansează luni la ONU negocieri inedite privind un tratat care să interzică armele nucleare, convinse că acesta va reduce riscul unui război...

Informare de vânt puternic și precipitații la nivelul întregii țări, până vineri după-amiază

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vânt puternic la nivelul întregii țări, respectiv de precipitații sub formă de...

Ploile vor predomina la nivelul întregii țări, în intervalul 13 – 26 martie

Ploile vor predomina în următoarele două săptămâni la nivelul întregii țări și doar cu mici excepții vor exista intervale în care valorile de temperatură...

500 de militari din opt țări vor participa la un exercițiu multinațional în județul Galați

Un număr de 500 de militari din Bulgaria, Republica Macedonia, Muntenegru, Serbia, România, Slovenia, Ucraina și Statele Unite ale Americii participă, începând de...

Uniunea Europeană prelungeşte controalele la frontierele a cinci ţări care fac parte din Schengen

Statele membre UE au confirmat o nouă prelungire de trei luni a controalelor la frontierele a cinci ţări care fac parte din spaţiul Schengen, relatează cotidianul...

SUA și alte cinci țări cer abrogarea OUG privind Codurile penale

Ambasadele Statelor Unite, Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei și Olandei transmit, într-o declaraţie comună, o serie de critici la adresa Guvernului pe tema OUG...

România, pe locul trei în topul celor mai corupte ţări din Uniunea Europeană

Potrivit raportului realizat de Transparency International pe baza Indicelui de Percepţie a Corupţiei, ţara noastră se află pe locul trei în topul celor mai...

Rezultate Teste PISA 2015: România se clasează pe locul 48 din 72 de țări

Vești bune penstru învățământul românesc. Potrivit testării PISA, aplicată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), România și-a...