burdujeni, centru, de, din, familie, la, medical, medici, permanență, şapte, viitorul
Şapte medici de familie, la viitorul centru medical de permanenţă din Burdujeni
mai 09, 2018
Şapte medici de familie din Suceava şi din comunele limitrofe îşi vor desfăşura activitatea în viitorul centru de permanenţă, care va funcţiona în cartierul...
6 medici de familie suceveni, fără contract cu Casa de Asigurări de Sănătate
apr. 24, 2018
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava nu a încheiat contracte cu 6 medici de familie. Dosarele acestora au fost respinse deoarece numărul pacienţilor...
Referendumul pentru familie – temă de discuţie în BPN al PSD de luni; scrutinul ar putea avea loc în mai
mart. 26, 2018
Organizarea referendumului pentru familie este una dintre temele ce vor fi abordate luni în cadrul Biroului Permanent Naţional la PSD, care are loc la Palatul...
Program de prevenire a violenţei în familie, lansat de Ziua Femeii
mart. 08, 2018
Poliţiştii suceveni s-au aflat, în data de 8 martie, în mijlocul comunităţii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural pentru a marca Ziua Internaţională...
Numărul cazurilor de violenţă în familie s-a dublat
mart. 05, 2018
În 2017, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava au fost înregistrate 741 de sesizări de violenţă în familie,...
Munca peste program afectează sănătatea şi viaţa de familie
ian. 19, 2018
Munca peste program are un ”preţ mare” pentru părinţi, afectându-le sănătatea şi viaţa de familie, atunci când se străduiesc să facă faţă...
Medicii de familie suceveni reclamă lipsa fondurilor şi birocraţia din domeniu
ian. 12, 2018
Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, IRINA BADRAJAN, consideră că refuzul de a semna actele adiționale la contractele cu Casa de Asigurări de...
Medicii de familie salută propunerile Ministerului Sănătăţii privind debirocratizarea
ian. 11, 2018
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au salutat, joi, propunerile privind...
CNAS: Perioada de semnare a actelor adiţionale s-a încheiat; peste 75% dintre medicii de familie au semnat
ian. 04, 2018
Perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate s-a încheiat,...
Medicii de familie suceveni nu mai acordă trimiteri şi reţete compensate
ian. 03, 2018
Medicii de familie suceveni nu mai acordă servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, pacienţii fiind afectaţi de faptul că nu primesc trimiteri şi...