full screen background image

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie anunţă că „într-o zi, cel mult două” va exista „o procedură foarte clară” de înregistrare şi urmărire a copiilor din Ucraina care ajung în România neînsoţiţi

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, anunţă că, în cel mult două zile, va exista „o...

Și Federația „Solidaritatea Sanitară” declanșează proteste pentru apărarea drepturilor tuturor lucrătorilor din sănătate

Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 05.01.2020, a decis inițierea procedurii privind declanșarea protestelor de...

Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea...

Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Actul normativ  reglementează...

Departamentul de Stat al SUA – Raportul de ţară privind respectarea drepturilor omului în România pe 2018

Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul de ţară privind respectarea drepturilor omului în România în anul 2018, care arată că libertatea de exprimare, un...

Iohannis îi solicită premierului să includă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis marţi o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, în care îi solicită includerea subiectului protejării drepturilor...

Măsuri pentru promovarea drepturilor la identitate lingvistică a etnicilor români din Ucraina

O serie de măsuri de sprijinire directă a etnicilor români înscriși în sistemul de învățământ ucrainean cu predare în limba română au fost stabilite de...

Proiect pentru cunoaşterea drepturilor omului, organizat de Crucea Roşie Suceava

Crucea Roşie Suceava oferă asistenţă persoanelor supuse vulnerabilităţii pe diverse planuri. Prin programele şi activităţile desfăşurate, Crucea Roşie...

Referendum printre sindicaliştii din învăţământ, pentru declanşarea grevei generale

Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, nemulțumit de prevederile Legii privind salarizarea personalului plătit din...

Noi reguli în materie de concurență pentru protejarea drepturilor consumatorilor

Persoanele fizice sau juridice care au suferit un prejudiciu în urma încălcării legislației din domeniul concurenței de către o companie au dreptul să solicite...