VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Zona Lacul Peștișorul din Pașcani va fi transformată într-un complex modern de agrement. Investiție de peste 52 de milioane de lei

Municipiul Pașcani demarează unul dintre cele mai importante proiecte de revitalizare urbană din ultimii ani. Zona Lacul Peștișorul va fi transformată într-un spațiu modern de agrement, în urma unei investiții de peste 52,6 milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

Contractul de finanțare a fost semnat la 28 aprilie 2026, iar proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de aproximativ 34,8 milioane de lei. Din această sumă, peste 30,1 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, contribuția Uniunii Europene la realizarea investiției.

Proiectul vizează amenajarea unei suprafețe de peste 25.700 de metri pătrați, iar perioada de implementare este de 24 de luni.

Potrivit administrației locale, noua zonă de agrement va oferi facilități pentru toate categoriile de vârstă. Printre investițiile prevăzute se numără un skatepark, un parc de aventură, spații verzi, locuri de parcare, grupuri sanitare și zone dedicate activităților recreative.

Planul de modernizare include și amenajarea lacului și a unei insule, construirea unui centru cultural multifuncțional și a unui amfiteatru destinat organizării de evenimente în aer liber.

Reprezentanții Primăriei Pașcani estimează că proiectul va contribui la regenerarea unei zone importante a municipiului, la creșterea atractivității orașului și la îmbunătățirea calității vieții pentru locuitori. Investiția face parte din strategia de dezvoltare urbană a municipiului pentru perioada 2021-2027 și urmărește extinderea infrastructurii de agrement și petrecere a timpului liber.

Distribuie

Din aceeși categorie

Circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău rămâne deschisă. Lucrările continuă fără restricții de trafic

Continuă prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, prin completarea opțiunilor în fișele de înscriere

Caseta în care a fost depusă inima Reginei Maria, expusă la Muzeul Unirii din Iași

Polițiştii atrag atenția asupra înșelăciunilor prin intermediul anunțurilor de închiriere a cabanelor și locuințelor de vacanță

Știri sugerate