VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Expoziția de pictură „Despre natura discretă a luminii”, la Galeriile de Artă Piatra Neamț

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț găzduiesc, până pe 15 iulie, expoziția personală de pictură „Despre natura discretă a luminii”, semnată de Carmen Cărăușu.

Vernisajul a avut loc în prezența artistei, a președintelui Uniunii Artiștilor Plastici Neamț, Ștefan Potop și a criticului de artă Lucian Strochi.

Expoziția cuprinde 34 de lucrări realizate în tehnica ulei și acrilic pe pânză, abordând teme precum anatomia umană, portretul, peisajul și alte aspecte ale vieții.

Proiectul continuă cercetările artistei asupra picturii în care lumina este sugerată prin relațiile dintre culori, fără contrastul clasic dintre închis și deschis.

„Prin lipsa contrastului închis – deschis, se conturează ideea că percepția nu este doar un act pasiv, ci unul activ, în care mintea caută să stabilească un nou echilibru între elemente”, a precizat Carmen Cărăușu.

Distribuie

Din aceeși categorie

Directorii de școli se pot înscrie la Gala „Directorul Anului 2026”. Iașul, gazdă a unei etape regionale de jurizare

Încă un parc din oraș va suferi ample modificări!

Primăria Iași dă asigurări: Pistele pentru biciclete nu vor fi desființate. Se pregătește un Masterplan de reorganizare

Chipuri ale Sfințeniei” – expoziție de icoane la Muzeul de Etnografie Botoșani

Știri sugerate