VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Filarmonica Moldova deschide Stagiunea Estivală 2026 cu un concert în aer liber la Grădina Palas

Filarmonica „Moldova” din Iași dă startul Stagiunii Estivale 2026 și îi invită pe iubitorii muzicii clasice la primul concert vocal-simfonic în aer liber al verii. Evenimentul va avea loc joi, 2 iulie, de la ora 19:00, în Grădina Palas, iar accesul publicului este gratuit.

Pe scenă vor urca cele două ansambluri de prestigiu ale instituției – Orchestra Simfonică și Corul Academic „Gavriil Musicescu” –, care vor oferi publicului o seară dedicată marilor emoții muzicale, într-un cadru relaxat, în aer liber.

Concertul va fi dirijat de Cristian Sandu, iar pregătirea Corului Academic „Gavriil Musicescu” este semnată de dirijorul Consuela Radu-Țaga.

Reprezentanții Filarmonicii îi invită pe ieșeni și pe turiști să se bucure de începutul verii prin muzică și cultură, într-unul dintre cele mai apreciate spații de evenimente din oraș.

Stagiunea Estivală 2026 își propune să aducă muzica clasică mai aproape de public, printr-o serie de concerte desfășurate în aer liber, într-o atmosferă accesibilă și prietenoasă.

Primul rendez-vous muzical al verii este programat joi, 2 iulie, de la ora 19:00, în Grădina Palas, unde publicul este așteptat cu intrare liberă.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Activitatea fizică a sălilor de jocuri de noroc, agențiilor de pariuri și cazinourilor, interzisă în muncipiul Suceava

AUDIO – Primăria Suceava a semnat după un an recepția bazei sportive de tip 1 din cartierul Obcini

Festivalul „Deep in the forest” – ediţia a VIII-a, pe 17 şi 18 iulie, la Comoara Bucovinei din Berchişeşti

Măsuri speciale la Iași în perioada caniculei. Persoanele vulnerabile pot primi sprijin

Știri sugerate