VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Aeroportul Suceava se menține pe locul al VI-lea la nivel național în privința numărului de pasageri

Aeroportul Internațional Suceava se menține pe locul al VI-lea la nivel național în privința numărului de pasageri.

Pe primele locuri s-au situat aeroporturile București – Otopeni, Cluj Napoca, Iași, București – Băneasa și Timișoara.

În luna mai, aeroportul sucevean a fost tranzitat de 90.640 de călători, cu 63.000 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cea mai mare parte a traficului a fost generată de cursele externe prin compania Wizz Air.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Academia de vară – arte pentru copii”, la Casa de Cultură Piatra Neamț

ISU Neamț reia campania de recrutare a voluntarilor în cadrul programului „Salvator din pasiune”

Sistemul de acces cu barieră din curtea Spitalului Județean Piatra Neamț a devenit funcțional

6 milioane de lei de la Consiliul Județean Suceava pentru construirea Seminarului Teologic Liceal Ortodox

Știri sugerate