Inspectoratul de Poliție Neamț a demarat recrutarea candidaților care doresc să participe la concursurile de admitere organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale, precum și de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul.

Este vorba despre structuri care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie–august 2026, învățământ cu frecvență.
Pot participa la etapa de recrutare atât femei, cât și bărbați, cu condiția să îndeplinească cerințele legale și criteriile specifice prevăzute pentru admitere.
Cererea-tip de înscriere, însoțită de cazier, se transmite în format electronic la adresa sursaexterna@nt.politiaromana.ro, până la data de 17 iunie, inclusiv în zilele de sâmbătă sau duminică.
Dosarele de recrutare, complete, se depun până pe 24 iunie, la sediul Inspectoratului de Poliție Neamț, de luni până joi, între orele 10 – 12.
Persoanele interesate pot obține detalii privind condițiile de participare, documentele necesare și procedura de înscriere de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Neamț, la numărul de telefon 0233.207.000 sau pot consulta anunțul publicat pe siteul Inspectoratului de Poliție Neamț, la secțiunea Carieră.