VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„1 Iunie cu eroii tăi” – eveniment dedicat copiilor, organizat în centrul Iașului

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Instituția Prefectului – Județul Iași organizează, împreună cu structurile Ministerului Afacerilor Interne și Garnizoana Iași, evenimentul „1 Iunie cu eroii tăi”, dedicat copiilor și familiilor acestora.

Manifestarea va avea loc luni, 1 iunie 2026, în intervalul orar 10:00 – 18:00, la Palatul Administrativ și pe Pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Pe parcursul întregii zile, participanții vor avea ocazia să descopere activitatea instituțiilor responsabile de siguranța comunității. Cei mici vor putea explora autospeciale și echipamente de intervenție, vor asista la demonstrații cu câini de serviciu și vor participa la activități educative și interactive pregătite de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și militari.

De asemenea, copiii vor putea urca în vehiculele utilizate în misiuni și vor afla detalii despre tehnica și echipamentele folosite de forțele de ordine și de intervenție.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Vasile Lupu” Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Centrul Regional Iași al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”.

Organizatorii îi invită pe copii, părinți și bunici să participe la o zi plină de activități interactive, demonstrații spectaculoase și experiențe educative alături de cei care veghează zilnic la siguranța comunității.

Distribuie

Din aceeși categorie

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe 7 iunie

Echipa feminină de fotbal CSU Suceava a promovat în Liga a II-a

Tramvaiul de Epocă „PapaTram” revine pe străzile Iașului de Ziua Copilului

Două școli din Iași vor fi extinse cu fonduri europene. Investiții de peste 43 de milioane de lei în infrastructura educațională

Știri sugerate