VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Peste 1.500 de cadre didactice din județul Suceava și-au depus dosarele la concursul de titularizare

1.533 de cadre didactice din județul Suceava și-au depus dosarele la concursul de titularizare, pentru cele 130 posturi.

Cele mai multe încrieri, 257, au fost la limba și literatura română și matematică.

Inspectoratul Școlar Suceava a informat că în perioada 8 – 30 iunie se vor desfășura probele orale și inspecțiile speciale la clasă, la care pot participa și cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie – mai.

Proba scrisă a concursului de titularizare se va desfășura pe 21 iulie, la centrele organizate la Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Școala Gimnazială Miron Costin, Școala Gimnazială nr. 10 și Școala Gimnazială Ion Creangă, toate din municipiul reședință.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate pe 4 august.

Pentru a obține un post stabil, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă.

În cazul posturilor de suplinitor, pragul minim de promovare este nota 5 la ambele probe.

Distribuie

Din aceeși categorie

Program special pentru transportul public din Pașcani pe 1 Iunie: cum vor circula autobuzele

Peste 57 milioane lei, drepturi sociale încasate în luna aprilie în județul Botoșani

Activitate suspendată pentru 5 firme de dezmembrări din Botoșani și Suceava

Olimpiada internațională de informatică pe echipe, la Colegiul de Informatică Piatra Neamț

Știri sugerate