VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Forțe speciale din România, Ungaria și Republica Moldova reunite într-un exercițiu tactic la Botoșani- BLUE GUARDIANS, ediția a III-a

Începând de astăzi, 25 mai, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Satu-Mare, Suceava, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bistrița Năsăud, alături de reprezentanți ai trupelor speciale ale Penitenciarului Botoșani, jandarmi ai Inspectoratelor Județene de Jandarmi Botoșani și Suceava, Brigăzii cu destinație specială „Fulger” din Republica Moldova, ai Ministerului Apărării Naționale și ai Poliției de Intervenție și Servicii Speciale Készenléti Rendőrség din Ungaria, participă la un amplu exercițiu de antrenament integrat organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Pe parcursul întregii săptămâni, participanții vor desfășura activități complexe de pregătire tactică, antrenamente în teren dificil și trageri cu toate categoriile de armament din dotare, în condiții care simulează intervenții reale.

Exercițiul se va încheia vineri, 29 mai, cu o demonstrație tactică care va pune accent pe cooperarea interinstituțională, coordonarea în teren și reacția integrată la amenințări deosebite.desfășurată în baza unui scenariu operativ,

Obiectivele acestei activități sunt perfecționarea intervențiilor în situații de risc ridicat, creșterea capacității operaționale a structurilor de intervenție, armonizarea procedurilor și dezvoltarea unei culturi comune de securitate.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Trenulețul Copilăriei” revine la Pașcani. O nouă ediție plină de jocuri, spectacole și surprize pentru cei mici

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe 7 iunie

Miroslava susține trenul metropolitan: milioane de lei alocate pentru cofinanțarea proiectului

25 – 29 mai: săptămâna ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ

Știri sugerate