VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Modernizări importante în comuna Miroslava

Primăria Miroslava a lansat licitația pentru modernizarea și asfaltarea a 12 străzi din comună, investiția urmând să fie finanțată din bugetul local.

Valoarea totală a proiectului este estimată la peste 15 milioane de lei, iar lucrările ar urma să fie realizate într-un termen de aproximativ 12 luni. Ofertele pot fi depuse până pe 28 mai, la ora 15.

Proiectul vizează modernizarea a peste 5 kilometri și jumătate de drumuri din mai multe sate ale comunei, printre care Brătuleni, Dancaș, Horpaz, Miroslava, Uricani și Valea Ursului.

Cele mai ample intervenții sunt prevăzute în satul Valea Ursului, unde vor fi asfaltate mai multe străzi, inclusiv strada Albinelor, cu o lungime de peste un kilometru.

Autoritățile locale spun că investiția are ca scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea condițiilor de trafic pentru locuitorii comunei.

vizitează și: Facebook VIVA FM

Distribuie

Din aceeși categorie

Concurs Panifcom „Gustul poveștilor din Moldova”

Târgul de ceramică „CUCUTENI – 5000” revine în Copou. Ediția a 56-a va reuni meșteri olari din întreaga țară

Au fost desemnați câștigătorii concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Eveniment cultural în Nordul Moldovei: Artista Marusia Niță expune simultan la Ipotești și Siret

Știri sugerate