VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Protest la Botoșani: nemulțumiri față de măsurile Guvernului privind persoanele cu dizabilități

Peste 30 de persoane au protestat marți în fața Palatului Administrativ din Botoșani, exprimându-și nemulțumirea față de recentele măsuri adoptate de Guvern. Acțiunea a fost organizată de Sindicatul IMPACT Botoșani și a reunit membri de sindicat, asistenți personali, persoane cu dizabilități și însoțitorii acestora.

Potrivit liderului sindicatului, Camelia Socianu, tăierile bugetare au adus multe familii într-o situație critică, marcată de dificultăți financiare și risc crescut de izolare socială. Protestatarii susțin că schimbările legislative afectează direct veniturile și condițiile de muncă ale asistenților personali.

Printre principalele revendicări se numără eliminarea asistenților personali din grila de salarizare a familiei ocupaționale „Sănătate și asistență socială”, stabilită prin OUG nr. 19/2024. Sindicaliștii consideră că această categorie profesională este discriminată, fiind singura din sectorul bugetar care nu beneficiază de sporul de vechime. În plus, în proiectul noii legi a salarizării, coeficientul propus (1,02) ar plasa salariile acestora aproape de nivelul minim pe economie.

De asemenea, protestatarii critică deciziile Înalta Curte de Casație și Justiție, care au exclus asistenții personali de la acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, chiar dacă aceștia îngrijesc persoane cu handicap grav.

Participanții la protest atrag atenția și asupra reducerii facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor, precum și asupra faptului că indemnizațiile de handicap rămân la un nivel considerat insuficient pentru un trai decent.

Sindicaliștii cer măsuri concrete de sprijin și avertizează că, în lipsa acestora, nivelul de trai al persoanelor vulnerabile și al familiilor lor va continua să se degradeze.

Distribuie

Din aceeși categorie

Urmărit de autorităţile din Suedia pentru deținere de droguri, depistat în PTF Stânca

Protest la Botoșani: nemulțumiri față de măsurile Guvernului privind persoanele cu dizabilități

Vot de blam pentru primarul Pintilie. Consilierii locali pășcăneni sancționează proiectul privind mutarea jocurilor de noroc

Rezultate remarcabile ale elevilor botoșăneni la etapele naționale ale olimpiadelor de Religie

Știri sugerate