VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a demisionat din funcţie

Prefectul județului Suceava, TRAIAN ANDRONACHI, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, CRISTIAN ȘOLOGON, au demisionat astăzi, în urma apelului lansat de președintele PSD, SORIN GRINDEANU.

Acesta le-a cerut secretarilor de stat și prefecților propuși de social-democrați să își dea demisiile, în contextul depunerii moțiunii de cenzură împotriva premierului liberal ILIE BOLOJAN.

ANDRONACHI a precizat că Prefectura Suceava trebuie să funcționeze normal, indiferent de schimbările politice sau administrative, adăugând că – dacă va fi nevoie – “va fi pregătit să servească din nou județul cu onoare, seriozitate și respect față de lege”.

Conducerea Prefecturii este asigurată în continuare de către subprefecții BOGDAN PĂSTRĂV – din partea PNL și CAMELIA DAMIAN – de la Uniunea Polonezilor din România.

Funcția de prefect ar putea fi preluată de ANGELICA FĂDOR, secretar de stat în Ministerul de Interne și președinte al PNL Suceava.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Trenul Metropolitan Iași merge mai departe. Cererea de finanțare ar putea fi depusă până la sfârșitul lunii iunie

Trafic blocat, miercuri, în Vama Stânca, din cauza unei greve

Iulian Rotariu, lider în inima Deșertului Gobi. Botoșăneanul impresionează la THE TRACK Mongolia 2026

Rocanotherworld dă startul unei alergări caritabile: Community Run, un apel la mișcare și solidaritate

Știri sugerate