VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

În 2026, Consiliul Județean Suceava va avea un buget de peste un miliard de lei

Consiliul Județean Suceava va aproba, în ședința de miercuri – 29 aprilie, bugetul pe anul în curs, în valoare de 1 miliard 179 de milioane de lei, adică echivalentul a 235 de milioane de euro.

Jumătate din această sumă va fi direcționată spre lucrări de refacere și modernizare a drumurilor și podurilor.

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE ȘOLDAN, a precizat că alte investiții importante vor viza extinderea Aeroportului Internațional, dotarea Spitalului Județean, refacerea Cetății de Scaun și amenajarea parcării aferente, precum și ansamblul turistic de pe Drumul Talienilor.

De asemenea, se au în vedere refacerea Centrului de Informare Turistică Suceava, reabilitarea Căminului pentru persoane vârstnice Sasca Mică și modernizarea Casei Sidorovici din cadrul Centrului Social Gura Humorului.

Distribuie

Din aceeși categorie

ANAF a blocat salvarea Politehnicii Iași. Primăria își mută proiectul fotbalistic în Liga a III-a

Încă 35 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsnicie, premiate de Primăria Botoșani

Tabără pentru copii premianți din sistemul de protecție socială, finanțată de Consiliul Județean Suceava

Clase inteligente, laboratoare moderne și mobilier nou în 107 școli din județul Iași

Știri sugerate