VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film Iași, ediția 7.0

În perioada 17-19 aprilie 2026 are loc, la Cinema Ateneu Iași, cea de-a VII-a ediție a
Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film, un eveniment unic în România care
aduce împreună cinematografia, psihanaliza și dialogul cultural. Sub tema „Riscurile
meseriei”, programul din acest an ne propune să privim substraturile și greutățile rolurilor
noastre de zi cu zi: la muncă, în familie, în societate, șamd.

Evenimentele se vor desfășura în prezența Irinei-Margareta Nistor (cine-interpret și
director al festivalului) și a unor invitați speciali din lumea filmului și a psihanalizei: Crina
Mureșan (actriță), Constantin Pușcașu (actor), Oana Tătaru (psiholog), Ilinca Bălaș
(psiholog), Alexandru Palaghia (regizor) și Radu Rădescu (regizor).
După fiecare eveniment, invitații vor comenta și analiza din perspectivă psihanalitică
temele filmelor, cu scopul de a crea un dialog viu între ecran, experți și public.

Cu origini londoneze, festivalul este proiecția românească a European Psychoanalytic
Film Festival
, care are loc la Londra și a cărui scop este acela de a pătrunde în nivelul
profund al psihicului uman, prin cinema, ca o formă de cultură și exprimare.
Evenimentul este unul cu tradiție, mai ales că filmul poate fi o supapă de promovare și
de orientare spre terapie, psihanaliză sau plăcerea de a cunoaște domeniul, de a întâlni actori,
regizori, de a răspunde întrebărilor și curiozităților legate de un anumit personaj, rol sau o
anumită situație.

Irina-Margareta Nistor (cine-interpret & directorul festivalului): „Incredibil, dar
adevărat, Festivalul de Psihanaliză și Film, a ajuns la ediția a-7-a, la Iași, la Cinema Ateneu.
Când ai o echipă entuziastă e mai mare dragul să alegi subtitlul, care să inspire: Riscurile

meseriei – ilustrate în filme de lung metraj din deschidere și închidere: profesor și cupluri,
bullying, deci elevi, dar și o artă pe cale de dispariție, cea de ceasornicar de orologii, sau
pictura și destinul fără egal al Fridei Kahlo, zugrăvite într-o animație extrem de colorată,
destinul unei adolescente, care părea să aibă lumea la picioare, după Eurovision, speranțele
care pot fi luat drept nebunie, Sindromul Italia, unul îngrijorător, un copil supradotat și o
bunică formidabilă, totul încununat de vise analizabile. Nu ratați un weekend altfel!”

Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online, de pe cinemaiasi.ro/festivalul-de-
psihanaliza-si-film/ și de la casieria Ateneului. Mai multe detalii despre program și pe

www.facebook.com/FestivalulDePsihanalizaSiFilm

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:


Vineri, 17 aprilie 2026


ora 18:30 – Deschiderea oficială a festivalului
*Dirijorul timpului (regia: Alexandru Palaghia) – Premieră absolută – AG
Riscurile meseriei (regia: André Cayatte) – AP 12
Filme psihanalizate de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru și cine-interpretate de Irina-Margareta
Nistor.

Sâmbătă, 18 aprilie 2026


ora 15:00 – Sindromul Italia (regia: Ettore Mengozzi) – AG
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor.

ora 17:00 – Cazul Samca (regia: Horia Cucută, George ve Gänæaard) – Premieră – AP 12
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor.

ora 20:00 – Păpușa de sunete: Schiță de portret France Gall, spectacol lectură cu Crina
Mureșan și Irina-Margareta Nistor (concept, dramaturgie, visuals: Radu Rădescu) – AP 12
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor.

Duminică, 19 aprilie 2026

ora 13:00 – Hola Frida (regia: André Kadi, Karine Vézina) – AG
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor.

ora 15:30 – Scurtmetraje – Proiecții în cadrul Festivalului Internațional de Psihanaliză
și Film

*Nebunul (regia: Igor Cobileanski) – AG
În prezența actorului Constantin Pușcașu

*Caracatița (regia: George Dogaru) – AG

*Dorința Bunicii Paula (regia: Alexandru Palaghia) – AG
În prezența regizorului Alexandru Palaghia

*Dream Sequences 3 – Phantasy or halucination? (concept, selecție, montaj: Radu
Rădescu) – premieră – AG
În prezența realizatorului Radu Rădescu
Psihanalizate de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru, Andreea Chițu (comentarii video pentru
NEBUNUL și CARACATIȚA) și cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor.

ora 19:00 – Vă place Brahms? (regia: Anatole Litvak) – AG
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Tătaru și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor.

Preț bilet: 25 lei (valabil la toate evenimentele)


Organizat de: Ateneul Național din Iași
Partener principal: Asociația Artis
Parteneri: Cinema Ateneu, Iulius Mall, Cărturești

Distribuie

Din aceeși categorie

Fost primar al Iașului, condamnat pentru viol, dat în urmărire națională!

Iașul între speranță și realitate: liniștea necesară pentru a construi

AUDIO – Festivaluri, lectură și viitor: proiectele culturale ale lui Dan Lungu

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film Iași, ediția 7.0

Știri sugerate