VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Procedură de acordare a eșalonării la plată a impozitelor, taxelor și a altor obligații datorate bugetului local

Consiliului Local Piatra Neamţ va analiza, în şedinţă extraordinară de astăzi, proiectul de hotărâre referitor la aprobarea procedurii de acordare a eșalonării la plată a impozitelor, taxelor și a altor obligații datorate bugetului local.

Aleșii locali vor aviza și proiectul unui parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în vederea participării la activitățile de instruire și dezvoltare profesională finanțate prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

Un alt punct de pe ordinea de zi se referă la interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului reședință, cu interpelări din partea Companiei Naționale Loteria Română și corespondență de la operatorii economici având obiect de activitate jocurile de noroc, precum și de la cetățeni.

Distribuie

Din aceeși categorie

Târg cu produse tradiționale, ecologice și artizanale, în Parcul Expoziției din Iași

Proiectil exploziv descoperit într-un pârâu din Târgu Frumos. Pirotehniștii ISU Iași au intervenit de urgență

Iașul marchează Ziua Biodiversității și Ziua Mondială a Mediului printr-o serie de evenimente speciale

Cinema Trianon din Iași mai așteaptă reabilitarea: proiectul Primăriei, respins de Comisia Monumentelor

Știri sugerate