VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Activități umanitare pentru ajutorarea familiilor nevoiașe desfăşurate de Crucea Roșie Suceava

Crucea Roșie Suceava a desfășurat activități umanitare, înaintea sărbătorilor pascale, pentru ajutorarea familiilor nevoiașe.

60 de familii din Broșteni – afectate în vara anului trecut de inundații – au primit vouchere pentru achiziționarea de materiale de construcții, în valoare totală de 90.000 de lei.

Tot în aceasta perioadă, aproximativ 150 de familii din Gura Humorului, Vatra Dornei și Dolhasca au primit ajutoare constând în pachete cu alimente și detergent.

Directorul Crucii Roșii Suceava, CORNELIU DEDIU, a precizat că o parte din produse au fost colectate în cadrul proiectului Banca de alimente, derulat în parteneriat cu Carrefour.

Distribuie

Din aceeși categorie

Directorii de școli se pot înscrie la Gala „Directorul Anului 2026”. Iașul, gazdă a unei etape regionale de jurizare

Încă un parc din oraș va suferi ample modificări!

Primăria Iași dă asigurări: Pistele pentru biciclete nu vor fi desființate. Se pregătește un Masterplan de reorganizare

Chipuri ale Sfințeniei” – expoziție de icoane la Muzeul de Etnografie Botoșani

Știri sugerate