VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Prins cu 16 doze de heroină în Gara Nicolina. Le-a transportat cu trenul, din București

Duminică, 5 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost prins de oamenii legii chiar în momentul în care cobora din trenul București – Iași, în timp ce avea asupra lui nu mai puțin de 16 doze de heroină, pe care intenționa să le vândă în capitala Moldovei. Luni, 6 aprilie, s-a dispus reținerea inculpatului, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

Conform informațiilor oferite de anchetatori, bărbatul în vârstă de 49 de ani a ambalat drogurile în staniol și le-a ascuns în lenjerie. Ulterior, în încercarea de a scăpa, acesta a vrut să înghită dozele de heroină pe care le-a transportat cu trenul până în Iași.

„Luni, 6 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Serviciului Regional al Poliției Transporturi Iași. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.

Citește și: Când aflăm dacă păcănelele vor fi interzise în Iași

Citește și: AUDIO – Costurile cresc și amenință lucrările de infrastructură din România – VIVA FM

Vizitează și: Facebook VIVA FM

Distribuie

Din aceeși categorie

Agenda culturală a Iașului în iulie 2026: zeci de evenimente pregătite de instituțiile de cultură

Lucrările la podul Aurel Vlaicu din Iași se apropie de final. Când va fi redeschis traficul

Teatrul iese în stradă la Iași: Festivalul Național „ReflectORplay” aduce spectacole și ateliere în centrul orașului

Ultimul weekend cu Picasso la Iași. Expoziția de la Palatul Culturii se închide duminică

Știri sugerate