Astăzi, 5 aprilie 2026, după Festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română pentru liceu, Ministrul Educației și Cercetării, domnului prof. univ. dr. Mihai Dimian, a participat la o întâlnire de lucru cu inspectorii școlari și directorii unităților de învățământ din județul Botoșani.
Evenimentul, desfășurat în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia din Botoșani, a avut ca scop consolidarea dialogului între autoritățile centrale și județene cu managementul instituțiilor de educație din județul nostru.
Întâlnirea a avut ca temă centrală Profilul profesional al managerului școlar, cu accent pe competențele necesare conducerii eficiente a unei instituții de învățământ în contextul actual, însă discuțiile au vizat și alte subiecte din sfera provocărilor cu care inspectorii școlari și directorii unităților de învățământ se confruntă în ultimii ani, și anume: implementarea politicilor educaționale, digitalizarea procesului de învățământ, formarea continuă a cadrelor didactice, măsurile de sprijin pentru elevii din medii defavorizate prin programe de prevenire a abandonului școlar, dar și desfășurarea examenelor naționale în anul școlar curent.
Domnul ministru a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile educaționale și autoritățile centrale, evidențiind rolul Ministerului Educației și Cercetării pentru dezvoltarea unui sistem de învățământ preuniversitar modern, eficient și echitabil.
Inspectorii școlari și directorii prezenți au avut ocazia să își exprime opiniile și să adreseze întrebări cu privire la prioritățile Ministerului Educației și Cercetării în perioada următoare. În cadrul discuțiilor, au fost evidențiate provocările specifice ale școlilor din Botoșani, implementarea noilor planuri-cadru, a programelor și a manualelor școlare pentru liceu, dar și accesul elevilor și al cadrelor didactice la resurse educaționale de calitate.
Întâlnirea a constituit un moment adecvat pentru înțelegerea principalelor demersuri din domeniul guvernanței sistemului de învățământ și pentru aprofundarea modului corect de funcționare a sistemului de educație preuniversitar, în toate componentele lui relevante.
„Astăzi, am avut bucuria de a-l primi pe domnul ministru al educației, prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, într-o întâlnire profund constructivă alături de inspectorii școlari și directorii unităților de învățământ din județul Botoșani. Dialogul a fost unul deschis, orientat spre soluții concrete pentru îmbunătățirea procesului educațional în general, a profilului profesional al managerului școlar în special, dar și pentru sprijinirea cadrelor didactice și dezvoltarea infrastructurii școlare.
A fost evidențiată importanța colaborării autentice între școli, autoritățile județene și centrale, astfel încât fiecare elev să beneficieze de un mediu de învățare sigur, modern și motivant. Totodată, am discutat despre noul curriculum pentru liceu, despre măsuri eficiente pentru reducerea abandonului școlar și despre diminuarea numărului de clase din învățământul simultan.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani rămâne ferm angajat în susținerea inițiativelor care aduc valoare reală în educație. Întâlnirea de astăzi a confirmat încă o dată dorința comună de a transforma educația într-o prioritate asumată și vizibilă. Mulțumim domnului ministru pentru deschiderea, implicarea și sprijinul constant pe care ni-l oferă!” a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.





