VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Doar 23 de note de 10 în Iași, la simularea Evaluării Naționale: mulți elevi sub pragul de promovare

Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele obținute la nivel național de elevii claselor a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale 2026.

În județul Iași au fost obținute 23 de note de 10, dintre care două la Limba și literatura română și 21 la Matematică.

Aproximativ 3 din 10 elevi nu au reușit să obțină nota 5 la proba de Limba română, iar 1 din 3 copii nu a luat nota de trecere la Matematică.

Rezultatele probelor scrise au fost transmise individual elevilor.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a trimis către fiecare unitate de învățământ atât cataloagele cu notele finale, cât și borderourile aferente fiecărei evaluări.

Potrivit datelor furnizate de ISJ Iași, la proba de Limba și literatura română, 29,86% dintre cei 6.868 de elevi de clasa a VIII-a care au susținut simularea au obținut note sub 5.

Este vorba despre 2.051 de elevi.

În schimb, 4.827 de elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5.

La Matematică, procentul elevilor care nu au luat notă de trecere este și mai ridicat.

34,56% dintre cei 6.844 de elevi prezenți la simulare nu au reușit să obțină nota de trecere.

În total, 2.365 de elevi au luat sub 5, în timp ce 4.479 au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Distribuie

Din aceeși categorie

Un sucevean, la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal U17

Doar 23 de note de 10 în Iași, la simularea Evaluării Naționale: mulți elevi sub pragul de promovare

Tramvaiul Iepurilă aduce magia Paștelui pe străzile din Iași

„Fii antreprenor, creator de viitor!” – eveniment educațional organizat la Pașcani

Știri sugerate